Inspirație și efort
Eram la mare cu familia, adică noi doi și copii ;), și ca la orice plimbare pe faleză îți arunci ochii pe la toate magazinele sau tarabele care îți ies în cale. Și tot ca la orice plimbare prin aglomerație, este imposibil să nu vezi ceva care să îți atragă atenția, o bijuterie, un accesoriu…. În fine, și tot plimbându-mă cu copii pe lângă noi, care și ei, la rândul lor, erau atrași de mirajul bazarului, mă străduiesc să îmi îndrept direcția către acea brățară frumos strălucitoare și cu perluțe delicate.
Ei bine, nu am reușit decât o clipă să o privesc, fascinată fiind, că numai ce s-a apropiat unul dintre copii și m-a tras într-o altă direcție, evident, spre jucaria mult dorită.
În fine, ca să nu mai lungesc vorba, mi-a fost suficientă clipa în care am văzut acea minunăție pe care am păstrat-o în minte și pe care am încercat-o de îndată ce am ajuns la locul în care eram cazați, pentru că da, în vara aceea luasem o mică trusă de materiale și unelte cu mine, la mare.
Am început să lucrez la micuța și delicata brățară cu materialele pe care le aveam atunci la mine, și ce să vezi? Nu arăta deloc ca cea de la care m-am inspirat! Atunci am realizat că am multe încercări de făcut și multe materiale de potrivit până să îmi iasă rezultatul final, una e să vezi și alta e să-ți iasă!
Pentru moment m-am mulțumit cu acea încercare eșuată, dar nu departe de modelul inițial și întorcându-mă acasă m-am documentat și am potrivit toate materialele, am făcut și am desfăcut, astfel încât să îmi iasă ce mi-am propus.
Finalitatea a fost o superbă brățară din perle și mărgele japoneze cu închidere prin filet, pe 3 șiraguri, care se împletesc între ele și care conturează încheietura mâinii cu o delicatețe fină și strălucitoare.
Și cum acest lucru parcă nu ar fi fost destul, mi-am extins creativitatea și acelei brățări i-am asociat un colier, o pereche de cercei, un inel și o brățară de gleznă. Și uite așa se naște un nou set, și o altă poveste, pe care am să v-o istorisesc cu mare drag cât de curând!
… pentru că am fost întrebată de prieteni sau clienți de unde îmi vin ideile, răspund de fiecare dată cu mare drag: din atitudinea și portul oamenilor, îi asociez fiecăruia o bijuterie.