O comandă finalizată cu succes!

set

Și, totuși, succesul a fost ultima parte a poveștii. Începutul a fost altul. Hai să-ți povestesc cum s-a întâmplat!

O clientă îmi solicită o creație, ceva ce își dorește să poarte aproape zilnic, cu o piatră benefică meseriei pe care o avea (în cazul în care nu știai fiecărei meserii i se poate asocia o piatră, sau mai multe, care să își reverse beneficiile asupra muncii tale).
Am găsit mesajul în mesagerie cu o descriere sumară, și o nevoie urgentă. Primul impuls a fost: ”Cine crede că sunt eu? Superwoman? Prea din scurt și prea urgent!” Și deja mă gândeam să o refuz. Al doilea impuls care a urmat a fost: ”Poate că acesta este și motivul pentru care a apelat la mine, are încredere în mine. Așa că aș face bine, ca și eu să am încredere că pot să realizez creația.” Cu alte cuvine, eu mi-am dat mie o șansă, că se poate!

set

Au urmat câteva search-uri de idei și materiale pe internet, m-am uitat prin materialele mele să văd dacă îmi mai lipsește ceva și am dat drumul la treabă. Am început să creez. Între timp am mai făcut schimb de idei cu doamna, iar ceea ce a ieșit a fost o minunăție de set. Un om multumit și un artist împlinit!

Pietre semiprețioase versus meserii

Așa cum fiecărei zodii i se atribuie un cristal așa există și varianta de a găsi o piatră benefică meseriei pe care o ai. Sau pe care intenționezi să o ai.
Atunci când îți îndrepți atenția către meseria pe care dorești să o practici pe viitor, potrivit ar fi să porți rubin sau zoisite cu rubin. Rubinul fiind piatra succesului în carieră, pasiune și noroc, este piatra deschizătoare de drumuri.

Exemple de cristale asociate meseriei:

– angelit, prehnit, peridot – potrivite pentru vindecători, terapeuți.
– lapis lazuli, kyanit – potrivite pentru vânzători, agenți de vânzări
– chrysocolla, apatit, acvamarin, piatra lunii – potrivite pentru medici
– piatra lunii, lapis lazuli, apatit. – potrivite pentru preoți și lucrători ai bisericii.
– ametist – potrivită pentru persoane care lucrează pe calculator, operatori, informaticieni.
– ochi de tigru – potrivită pentru lideri, conducători, șefi.
– howlit, larimar, apatit, acvamarin, kyanit, agata – potrivite pentru profesori.

În lista de mai sus am prezentat doar câteva exemple de pietre benefice carierei alese de tine, însă un lucru la fel de important este și intenția cu care le porti!

… pentru că am fost întrebată de prieteni sau clienți de unde îmi vin ideile, răspund de fiecare dată cu mare drag: din atitudinea și portul oamenilor, îi asociez fiecăruia o bijuterie.

O comandă finalizată cu succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *