Agatul

Agatul

Agatul este o piatră dură, opacă, traversată de multiple inserții de culoare sub formă de benzi. Este cel mai diversificat și popular tip de Calcedonie.

Descriere: oxid de siliciu, din familia cuarțurilor de tip trigonal.

Aspect: alb sau gri, cu nuanțe albastre; în unele variante  se cunosc și combinații de galben și negru, roșu și negru și gri cu negru.

Proveniență: Uruguay, Brazilia, China, Botswana, Germania și Italia.

Elementul: Pământ

Organe: rinichi, splină, gâtul

Emoții: creativitate, introspecție

Energia receptivă

Planete: Mercur

Puteri: energie, curaj, purificare, dragoste și vindecare

Proprietăți:

  • ajută sistemul imunitar, combate crampele nervoase ale stomacului și ușurează circulația limfatică;
  • oxigenează sângele și elimină toxinele;
  • Intentisifică precizia intuitivă și atenuează temperamentul.

Utilizare:

  • Purtată în timp ce se fac lucrări de gradinărit, amplifică fertilitatea plantelor; pietrele pot fi puse în contact cu terenul pentru a obține o recoltă bună;
  • Coloanele de agat sunt utilizate pentru a feri de cădere și împiedicare.

Chakra corespunzătoare:  chakrele 2, 3 si 4

  • eliberează de frică și de elementul de opresiune;
  • favorizează comunicarea interpersonală, capacitatea de înfruntare a situațiilor extenuante și acceptarea realității;

de asemenea promovează formele corecte ale altruismului.

Legendă

Agatul este cunoscut oamenilor din timpuri străvechi, fiind o piatră apreciată încă de la descoperirea ei. Într-o versiune a legendei, numele pietrei provine din cuvântul grecesc ”ahates”, însemnând fericit. De pildă, vechiul istoric Pliniu ne vorbește despre o piatră de agat numită ”piatra lui Pyrrhic”, în ale cărui modele puteai vedea o imagine cu Apollo și nouă muze. Unele soiuri de agat și-au primit denumiri distincte, la fel de celebre, cum ar fi onix sau sardonyx (citește despre Sardonyx: Pietrele lunii august – Peștera lui Aladin – Bijoux boutique (gablontz.ro).)

Într-o altă versiune, agatul își primește numele de la râul Achates (actualul Drillo) din Sicilia. În Roma antică, agatele erau închinate zeiței Pomona, cea care patrona recoltele și horticultura. În vremuri străvechi, cameele erau sculptate din agat imagine-convexă, cameele devenind foarte populare în rândul nobilimii, iar în unele fiind chiar montate diamante sau alte pietre foarte scumpe.

În unele zone din Europa, agatul era purtat ca talisman sau amuleta, simbolizând sănătatea, prosperitatea și longevitatea, iar în alte zone, piatra era considerată un scut protector împotriva atacului vampirilor. O legendă indiana povestește cum bijuteriile din agat pot calma copii mici. În Georgia a devenit un obicei ca fiecare nou născut să poarte la încheitura mâinii, o brățară din agat alb, această piatră având proprietatea de a proteja bebelușul împotriva influențelor negative ale lumii în care abia a pășit. 

… pentru că am fost întrebată de prieteni sau clienți de unde îmi vin ideile, răspund de fiecare dată cu mare drag: din atitudinea și portul oamenilor, îi asociez fiecăruia o bijuterie.

Agatul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *